Citez ce mi-a scris odata o prietena, care merge dupa atatea pseudonime, la o cafea…
„Ai grija sa nu te pierzi in personalitatea altcuiva”
„Cata constiinta
atata luciditate,
cata luciditate
atata drama si
cata drama atata suferinta”
imi pierdeam pantofii in atata praf, incarcat de entuziasm, de libertate, de expresie, de gandurile implinirii, de gandurile revederii, de imaginea ei.. si in lunga asteptare a celora care te fac sa simti timpul si distanta… ma cufundam in ganduri ba creatoare, ba romantice, ba telogice, ba eram pierdut si gata… cand adulmecand cerul dupa inspiratie sau determinism l-am gasit gol… nu mi-a trecut prin cap decat gandul ca universul ne lasa in seara asta sa le alegem soarta… si cand zambeam mai mult… tot pierdut in mine, in gandurile cu ea, in praf, in greutati, in amuletele schimbarii… bateam receptivitate spre usa unde stau cei mai pierduti dintre oameni…
eram doar o ureche spre o voce, justificativa, uneori umanista, cu celalata gandeam bineinteles la ale mele tot numarand cifre sau praful de pe pantofi… se repeta… era normal… ce sa m-astept de la un om pierdut… nu intelegeam insa de ce se repeta asa de des… de parca as fi putut numara cuvintele si ascunde intr-un dictionar asa de mic, incat mi-am zis ca sa oprit si timpul la fel cum au disparut si stelele… sa serveasca unui scop… daca nu al meu, al nostru… oricum a unei ferestre lasate sa schimbe ceva intr-un destin ce ma impresiona din ce in ce mai mult…
no stars… uncertain destiny… all ment to let us free to choose..
time stops.. everyone is talking… the same words… again..
until the right words will be told..
the right words to unleash time again…
se anunta drumetii, si masor bine pozitiile langa o naluca adusa doar sa-mi ofere un zambet si doua cuvinte mai destepte… asta pentru ca nu conta nici cine suntem, nici unde mergem ci doar ca poate fi un zambet inainte de toate..
si fac pasi in cel ce merge fara pasii mei, m-ascund intr-o agenda, scriind lucruri ce stiam c-o sa-si grabeasca-nplinirea, m-agit, zambesc ca un copil, astept venirea… subit rabdare sa cerut pe cand si intalnirea imi mai cerea un rand sa scriu… oprirea…
cautata-m parte eu s-aleg, aproape ca zburam cu ochii-n frig sa vad sosirea si totu’ntarzia si usa nu se deschidea, si nu imi permiteam sa pierd si inima nu inceta, si orice drum nu mai conta, desi acelasi, de nu era si ea, menirea..
[…]
tarziu cand m-am trezit din vis.. gasesc pe rama geamului intins.. pe servetel… pe doua parti.. de la-nceput scrise cuvinte…
cand ma simt greu ma-ntreb adesea daca sufar… de drama n-as putea, poate de fericire, sau cum zic altii tre sa platesc si eu cumva… pentru ce-a fost… si pentru ce va fii.. cata drama atata luciditate sau cata fericire atata visare, sunt prea pasional ca sa nu simt, ca sa nu ma incarc cu toate, pare mult pentru unul singur, cineva sa-mi gaseasca si inima.. atata luciditate cata constiinta, atata visare cata inconstiinta, sau subconstiinta, sau preconstiinta…
ma intreb de ce omul asta a ales o singura cale, de ce aceasta, sigur eu n-as putea trata si nici accepta suferinta lumii ca si prea multa constiinta…
dar eu sunt eu… si ma pierd doar in personalitatea mea… si-ncerc s-alung pe toti ce vor sa se inece-n ea… vreau sa vad libertatea ta.. vreau sa stiu ca tot timpul ma bucur de tine… de sinceritatea ta… de alegerea ta… asta este cel mai frumos zambet al tau… singurul care ma linisteste…
Darius_II
knowing me its a sign of change..
its like you receive an onion…
you might start to open it..
maybe you cry, maybe you don’t,
but in the end you’ll find the truth,
or at least you’ll understand,
that everything depends of your every move..
knowing me its a sign of love..
but that its something i can’t tell you now..
not because we’re playing hide and not because we’re playing seek..
but maybe its because we’re playing, we don’t find where to put that in..
or both, or knowing me is a sign of time..
that is not in the general gray scale
but in the two colors of it: never / forever…
Darius_II 