Arhivă pentru emotional

linistit…

Posted in Uncategorized with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on mai 16, 2009 by darius2nd
tigara… foc… fum… plutin… pe balustrada…

flacari pe deal de lumina, oameni care alearga mai mult decat sa se adune, de ploaie… sau de ce-ar vrea norii astia sa zica… daca nu de seara… sau orele tarzii care vara nu le mai anunta nimeni…

imi usturau ochii, de soare, sau de prea multa odihna… sau de uleiul cu care facusem a doua baie azi..

liniste…

putini adopta acest concept… din frica… sau din neintelegrea lui, sau din lipsa introvertirii sunt adesea mentinuti in fuga… ca si inima unui porumbel fata de care nu poti fi niciodata prea calm ca sa nu interpreteze aiurea si sa zboare..

scrum, bere… spuma…

ieri am uitat ca de obieci cheile in birou… m-am prelins atunci pe o banca din parcul de langa bloc… sa ma uit la copii.. la bunici… si la linistea lor… te purtam in ganduri, da.. mai ales cand… doi batranei se miscau ciudat pe aleea ce taia stramb verdeata… mosul era intr-un scaun, cu mainile linistite la tampla… ca dupa un plans sau un gand prea emotional… iar doamna… imbracata alb sport impingea parca emotionata si ea acest scaun… totul dragut… insa in atentia mea… o vad cum tremura… cum de abia se mai misca… am crezut ca poate plange… ca sufera… apoi parca rotile scaunului erau blocate in ceva… miscarile erau total dezordonate… ba inainte… ba in spate… ba usoare rotiri… eram inghetzat, astept si eu miscarea armonica… cand… vad mosul cum isi ridica alene mainile… ia proprtitioarele de la picioare… „se ridica” asta era in capul meu… da a inceput sa se ridice… nu mai intelegeam problema… cand… tandru isi intinde mana sprea ea… ale caror picoare tremurau… si am inteles… ce-am inteles? probabil ce-am vrut… nu ca dorea ea miscare… ci… ca poate… se intampla des… cand ea… in recunostinta… sau dragoste… ii arata muuuult iubitului in ce brate ocrotitoare maini se simte atat de des cand in carucior cand pluteste ea… ohhhhhhhh.. mi sa topit inima…

bere, ciment si o perdea inchisa de apa ce strabate dealuri pe care n-am urcat inca…

de o saptamana sunt umplut de liniste, aproape ca transced… ascult aceiasi melodie… mai putin acum… iar visele… mmmmmmmmm… da visele… adorm cu greu la 1-2… ma trezesc aproape uimit la 6-7… iar visele… au inceput sa apara…

demult nu am mai simtit linistea asta care sa ma implineasca… care sa ma completeze… si tot timpul cand aparea… oricat dura… nu a adus decat mai mult bun cu ea… ca si portile deschise prea altceva.. spre dragoste… spre ea… profesional… sau orice altceva… iar visele… daaaa..

aseara… eram parca intr-o dimineata… langa cineva drag… iesisem dintr-un hotel cochet… undeva la munte… sau ceva plin de verdeata incrustat ciudat de civilizatie… si un orasel… nu mai mare decat bistrita… imi amintesc zambetul ei… cum iesisem aproape rocknroll in oras… foarte funky… cu haine de piele cu caciuli ciudate in cap… cu ochelari cu manusi… desi… era atata soare… si cald… insa noi nu simteam asta… eram doar in largul nostru… ciudati in lumea asta aparent normala… stiu ca a trebuit sa-mi dau pantaloni jos de pe mine… in ce context nu mai conteaza… insa eram la fel de dezinhibat cu ea… plimbandu-ne printr-un centru… si un soare asa dupa orele 3pm… rosu cat sa apuna… apoi mi-a aruncat o geaca luna de piele peste mine… ceva de piele intoarsa… racorosa… si a carei lungime imi depasea usor genunchii… da eram ciudati de pe centru… ca si niste vede de film care stapanesc tot ce inconjoara… ne-am retras atunci pe un pasaj… luminat… sa zicem… si infocat te sarutam… si iti cautam pielea… si sanii… iar tu ti-ai sprijit boncancii in ceva colt de casa… si ti-ai deschis usor picioarele… cat sa iti simt toata caldura… sa ma faci mult mai agonic… sa nu rezist sa nu te sarut… si sa caut sa intru sa te lipesc nesimtit de toate zidurile… fuck… si bruc m-am trezit… ca un copil m-am adunat mic in colturi sa continui… mai vroiam din acest vis… sa mai iau ceva cu mine… dar cine stie… poate diseara :))))

bere, sticla, pachet… unde e bricheta? oo… buze pe tigara seaca… limba infierbanta, arunc totul pe tastatura… trec prin volumul din camera mare, frigider, bere, taste, foc.. fum, pofta, pasiune… scrum, bere, balustrada… fum… si un gand scurt dar foarte puternic la tine..

incep sa arda din ce in ce mai multe lumini, si cu ele seara, si cu ea gandurile mele spre tine, si cu ele inima mea porneste pe un alt ritm…

can you hear me coming… you know that i’m falling and i don’t wanna sleep.. uuu… i wanna be with you everywhere…

Darius_II

Reclame

Reiteratii

Posted in Uncategorized with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on februarie 8, 2008 by darius2nd

AVIZ!!! – continutul acestui articol nu este recomandat persoanelor despartite, proaspat despartile, cu o incertitudine in relatia lor existenta, cu probleme afective, emotionale, cu tendinte de sinucidere, cardiace, sifilice :P, si altor grupuri de boli / probleme care pot afecta sever viata sau bunadispozitie…

Reiteratii

sau trecerea din nou prin aceleasi evenimente, pasi, amintiri, etc…

cineva spunea ca suntem produsul actiunilor noastre… in sensul asta eu am avut perioade destul de retarde… sau am retrait in trecut pentru a putea merge mai departe…

imaginati-va lumea, viata asta, ca un drum drept… de sosea, de ce vreti voi… care la un moment dat iti poate oferi din ce in ce o varietate de mai multe sensuri… unele dintre ele fiind un fel de cicluri care te reintorc in drum undeva putin sau mult inaintea ultimei alegeri… insa vedeti voi… drumul asta se masoara in timp… si e mai putin importanta capacitatea asta de a calatori in timp fata de nivelul efemeritatii trupului tau, care de cand te-ai nascut isi numara singur vremea…

probabil… momentul fizic… cand si acest timp, ceas biologic interior nu va mai conta, sau isi va modifica mult bataile… va fi doar in epoca de lumina (centura fotonica)…

dar sa revenim la reiteratiile noastre, sau retrairiile daca preferati un termen mai natural…

la fel cum amintiriile te poarta adanc in aceste momente… simboluri… precum cifrele… sunt porti ale acestei mintii care ne reintorc in trecut, consumand un timp din prezent, dar beneficiind de o mai mare plinatate de simturi… vizuale, auditive, olfactive, tactile, pana sau mai ales emotionale…

aceste simboluri sunt peste tot… ca un manunchi de semne de carte… care de abia asteapta sa fie folosite… chemandu-te sa iti incerci norocul… cu o alta amintire… poate mai frumoasa… poate una… pe care daca ai fi avut sansa ai fi facut-o mai reala, mai stralucitoare… stiind acum probabil o alta forma, un alt nivel la care trebuia sa o apreciezi…

o astfel de viata am si eu plina de simboluri… mult dragi mie… dar si aceste simboluri… se leaga de o carte… iar cand cartea nu te mai tine prinsa in acel suspans, sau cand cartea se inchide, sau este departe de tine… multe din aceste semne… isi pierd treptat din inteles… de la file de poveste… la rezumate… la paragrafe… la dialoguri… la idei… la cuprinsuri… la titluri… si intr-un final… la un singur nume… al ei… sau al cartii…

asa am si eu niste obiecte dragi… care ma purtau in cele mai adanci si frumoase vise… si le pretuiam… precum altii si-ar adora artifactele sfintiilor sau cartilor lor sfinte… bine… si eu nu aveam un Graal sau un chivot… ci lucruri mult mai micute si comune…

o farfurie mare… adanca… verde… doua farfurii adanci… una verde, a ei, una neagra, a mea… cateva cani… ce nu mergeau separate, ce nu se incurcau, ce altii nu le primeau, ce le lasam „publicului” mai degraba „cu recomandarea” sa se atinga de ale mele decat de ale ei… daca se cioba una, sau ceva, se repara… putea sa se rupa in doua… si tot iti gaseai rabdarea sa aduni toate cioburile…

3 vase.. de 3 marimi… fiecare pentru 3 tipuri diferite de gatit.. un cutzit… doua elasticuri de par… un prosop… tot felul de hainutze… de la ciorapiori la tricouri…

periuta mea de dinti… periuta ei… si care stateau cap in cap… sau nu… in functie de cine stie ce stari… la fel cum erau si folosite… ba a ei… ba a mea… si de toate astea marunte daca-i scapa… seara capul s-ar odihnii… tot in lucruri comune… daca nu, doar ale ei…

mai ai un inel (de argint) de care te intreaba toata lumea… si o bratzara… care sunt pururi cu tine…

si idea e ca… vezi tu… odata cartea se inchide, ea placa, sau ceva se intampla… si ramai cu toate artifactele astea… care desi pentru tine isi pastreaza valoarea… ti se cere sa insemne din ce in ce mai putin… de la file de poveste la rezumat, la paragrafe, la dialoguri, la idei… la cuprinsuri… la titluri… si intr-un final… la un singur nume… al ei… sau al cartii…

cum?

cum? sa le pierzi sensul? cand le-ai cladit prin atata dragoste? adorare?…

cum?

cum? sa nu te faca lumea nebun? doar pentru ca ele exista intr-o astfel de forma?…

cum?

cum? sa mai inteleaga ea? sau lumea? sau tu? ceva daca vei putea intr-un final sa faci asta?…

cum?

cum? am ajuns aici?

cum?

cum? am inceput?

cum?

cum? va fi?

cum?

sigur inseamna un lucru nebun, sa inveti sa iubesti, sa iubesti, sa inveti sa iubesti, sa iubesti…

cum poti sa nu iubesti?

cum?

cum poti sa nu iubesti?

cum?

cum poti sa nu iubesti?

cum?



cum?

.

atatea cuvinte raman de spus pentru fiecare cuvant ramas de spus…
si totusi doua raman de spus… sau nu…

Darius_II